O adolescentă în vârstă de 17 ani din județul Alba a fost găsită, marți după-amiază, spânzurată de un copac lângă liceul în care învăța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Alba, fata, elevă în clasa a XI-a la Grupul Școlar „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, a fost găsită spânzurată de creanga unui copac din apropierea liceului în care învăța.
Cadavrul elevei a fost observat de un trecător, care a anunțat Poliția și Salvarea. O echipă de polițiști criminaliști cercetează cazul, încercând să stabilească ce a determinat-o pe adolescentă să recurgă la acest gest. (Mediafax)